Și roboții au emoții **

Redactor:
Andru Nenciu
Și roboții au emoții **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Extraterestul Roger Federer a devenit pământean la finele celor
100 de minute de care a avut nevoie să treacă de Victor Hănescu
(6-2, 6-3, 6-2, foto).

Într-un interviu spumos acordat la cald lui Jim Courier, în fața
întregii asistențe de pe Rod Laver Arena, liderul mondial a
returnat mărturii pline de umor, a contraatacat emotiv, a răspuns
natural mingilor ridicate la fileu și a fost prins puțin pe picior greșit atunci când i s-a
cerut să i se adrese Prințului William, venit special să-l
urmărească pe prințul tenisului. Au fost poate cele mai sugestive
cinci minute în care Federer și-a dezvăluit și un alt chip.
Courier, la serviciu…

Roger, după primul meci (n.r. – l-a bătut pe Andreev în patru
seturi) mi-ai spus că-ți plac partidele mai ușoare la început de
turneu… A fost acum o dispută mai facilă?

Nu, am sperat, dar n-a fost așa, am dat peste un nou pericol,
Victor e un jucător bun, dar lui îi priește mai mult zgura,
suprafață pe care are rezultate mai bune. A jucat mult de pe fundul
terenului, dar eu m-am mișcat foarte bine.

Ai început bine 2010, dar ai avut și un 2009 perfect. Pe teren…
Dar aș vrea să vorbim despre Roger în afara arenei, pentru că ți
s-au întâmplat multe…Te deranjează?

Depinde de ce mă întrebi!

Dar n-ai încotro, pentru că microfonul e la mine… Te-ai
căsătorit anul trecut… Cum a fost nunta?

A fost foarte frumos, am fost puțin emoționat pentru cei care mă
cunosc, puțin șocat, nu mi-a venit să cred că am făcut asta… Am
crezut că după zece ani de relație nu voi mai avea emoții în ziua
nunții, dar n-am avut cum să scap de ele. A fost o zi minunată și
sunt fericit…

(Courier se uită spre soția lui Federer) Cred că și Mirka
de asemenea, nu? (Mirka râde și arată semnul OK, Courier reia
tirul) În 2009, de asemenea, ați adus pe lume gemenele minutate.
Cum ți-a schimbat asta viața?

Am aflat aici în Australia că vom avea gemeni, am fost din nou
puțin șocat… Faptul că am devenit tată în același timp în care
realizam mari performanțe mi-a creat un sentiment special. Au
trecut șase luni uimitoare…

Le-ai luat imediat cu tine în călătorii… Cum le iei în
avion?

(pus pe șotii) Ele își fac check-inul, se îmbarcă, eu le car
bagajele, ele nu prea țipă în avion… Ca să fiu sincer, e ceva
minunat… și când plâng, pentru că așa fac bebelușii, și le ador
când plâng și când țipă…

Scutecele cine le schimbă?
E o întrebare cu răspuns evident… Dar am făcut-o și eu și o s-o
mai fac, fără îndoială, până acum a fost bine, cam de 24 de ori pe
zi. Bine, nu le schimb numai eu…

Să trecem la altceva. Ți-ai adus fiicele aici la o vârstă
fragedă. Un alt tip prezent în tribună, când era foarte mic, a fost
la Australian Open (la numai nouă luni a fost adus aici de prințesa
Diana), Prințul William (cei doi se întorc spre acesta, în timp ce
el roșește instantaneu, zâmbește larg și își trece mână pe față). E
un pic jenat… Am jucat și eu în fața mamei lui la Wimbledon. Te
rog, Roger, fă-mi onoarea și introdu-l pe Prinț în lumea
noastră.

(cu vocea tremurândă) Înălțimea Voastră Regală, bine ați venit în
lumea tenisului! Mulțumim că ați venit aici…

Hănescu a avut trei mingii de break în setul 1, la 4-2 pentru
Federer și o minge de break în setul 2 la 3-3

45 de puncte și un cec de 31.500 de
dolari a primit Hănescu pentru prezența în turul doi la Australian
Open


DUBLU FEMININ
Raluca-Ioana Olaru (foto) /Olga Savciuk
(România/Ucraina) s-au calificat în turul doi la Australian Open,
după ce au trecut în runda inaugurală de Akgul Amanmuradova
/Tamarine Tanasugarn (Uzbekistan/Thailanda) cu 4-6, 6-1, 6-2. Ele
vor întâlni perechea formată din surorile Serena și Venus
Williams.

DUBLU FEMININ
Eșec în primul tur pentru românce și la
dublu. Alexandra Dulgheru/Edina Gallovits au fost învinse de Carly
Gullickson/Vladimira Uhlirova (SUA/Cehia) cu 6-3, 3-6, 6-3, iar
Sorana Cîrstea/Anastasia Pavliucenkova (România/Rusia) de Maria
Kirilenko/Agnieszka Radwanska (Rusia/Polonia) cu 6-0, 6-7 (4/7),
6-2.

SIMPLU FEMININ
Surpriza zilei de ieri a oferit-o
argentinianca Gisela Dulko care și-a asigurat prezența în turul
trei eliminând-o pe sârboaica Ana Ivanovic cu 6-7, 7-5, 6-4. Pentru
Ivanovic aceasta este cea mai slabă performanță la Australian Open,
din cele șase participări până acum, deși declara înaintea acestui
meci că este într-o formă bună.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei luase deja decizia
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei…
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
UE ne va da ordin. Victorie istorică pentru Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar de avocata sa
UE ne va da ordin. Victorie istorică pentru Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar de avocata sa
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în plâns | VIDEO
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în…
×